Lyrks
Lyrks
Lyrks
Cover Art

Până când moartea ne va despărți Lyrics by B.U.G. Mafia

Născut și crescut în Pantelimon

2006

Avem acelaşi sânge-n vine şi fraţi vom fi
Pân-atunci când moartea ne va despărţi
Pentru că nimeni, niciodată, nimeni n-o să poată
Nu, să ne despartă
Avem acelaşi sânge-n vine şi fraţi vom fi
Pân-atunci când moartea ne va despărţi
Pentru că nimeni, niciodată, nimeni n-o să poată
Nu, să ne despartă
Avem acelaşi sânge-n vine şi fraţi vom fi
Pân-atunci când moartea ne va despărţi
Pentru că nimeni, niciodată, nimeni n-o să poată
Nu, să ne despartă
Avem acelaşi sânge-n vine şi fraţi vom fi
Pân-atunci când moartea ne va despărţi
Pentru că nimeni, niciodată, nimeni n-o să poată
Nu, să ne despartă
Totul a început în acest cartier:
Socului-Pantelimon, în Sud-Est Bucureşti
Era o familie obişnuită fără prea mulţi bani
Cu doi copii gemeni ce creşteau printre golani
Erau doar puştani, iar mama lor se chinuia
Dar barbacsu o batea, îi lua banii şi îi bea
Toni si Alex intrau în belea mereu
Toată ziua erau pe-afară
Nu se mai duceau la şcoală
Într-o zi banală cănd masa venea de la munca
Ei nu erau acasă, iar barbacsu era vârză
Din nou îi cere bani, ştiind c-a fost zi de leafă
Ea nu vrea să-i dea, el începe să o bată
Femeia speriată, infuriată l-a-njunghiat
Iar el disperat a sărit cu ea pe geam
Doi copii au rămas orfani în lume
Singuri la cinşpe' ani în viata asta de doi bani
Avem acelaşi sânge-n vine şi fraţi vom fi
Pân-atunci când moartea ne va despărţi
Pentru că nimeni, niciodată, nimeni n-o să poată
Nu, să ne despartă
Avem acelaşi sânge-n vine şi fraţi vom fi
Pân-atunci când moartea ne va despărţi
Pentru că nimeni, niciodată, nimeni n-o să poată
Nu, să ne despartă
Toni şi Alex au rămas singuri pe lume
Neavând cine să-i creaşca, bunici.. sau alte rude
Bani s-au terminat usor, aşa fără ajutor
Alex a plecat să îsi facă un viitor
Toni a rămas în cartier cu ceilalti băieţi
Trăia din ce fura nimeni nu ştia ce făcea
Avea, o gramad' de bani din droguri şi femei
Stătea între şmecheri şi-ajunsese unul dintre ei
Îsi cumpărase casă nouă, maşini şi celular
Dar era-n zadar, nu-şi găsea fratele hoinar
Acum era-nsurat şi-avea şi el doi gemeni
Le pusese numele Alex şi Toni
Avem acelaşi sânge-n vine şi fraţi vom fi
Pân-atunci când moartea ne va despărţi
Pentru că nimeni, niciodată, nimeni n-o să poată
Nu, să ne despartă
Avem acelaşi sânge-n vine şi fraţi vom fi
Pân-atunci când moartea ne va despărţi
Pentru că nimeni, niciodată, nimeni n-o să poată
Nu, să ne despartă
Într-o zi iată.. s-au reîntâlnit
Doar ca unul e borfaş iar altul gabor în oraş
Borfaşii fată-n fată cu gaborii şi armată
Erau acuzati grav, de crimă organizată
Amintindu-şi de trecut
Cei doi s-au recunoscut
Cu pistoalele unul spre altul
Nu ştiau ce-i de făcut
Cu lacrimi în ochi Toni trage primul
Alex cade împuşcat: se trage cu adevărat
Toni este eliminat
Ciuruit de gloanţe
Şi apoi toţi ai lui cad fără speranţe
Unul a trăit cinştit celălalt a trişat mereu
Dar morţii nu-i pasă că unu-i bun şi altu-i rău
Avem acelaşi sânge-n vine şi fraţi vom fi
Pân-atunci când moartea ne va despărţi
Pentru că nimeni, niciodată, nimeni n-o să poată
Nu, să ne despartă
Avem acelaşi sânge-n vine şi fraţi vom fi
Pân-atunci când moartea ne va despărţi
Pentru că nimeni, niciodată, nimenï n-o să poată
Nu, să ne despartă

About “Până când moartea ne va despărți” by B.U.G. Mafia

Read the complete lyrics to "Până când moartea ne va despărți" by B.U.G. Mafia from the album "Născut și crescut în Pantelimon" in 2006. On Lyrks you can follow along with the full text, explore the artist's discography, and discover related songs. The track is often categorized under România, Rap.

"Până când moartea ne va despărți" is performed by B.U.G. Mafia. from the album "Născut și crescut în Pantelimon" in 2006 This page provides the full lyric text for fans who want to sing along, study the songwriting, or compare versions across releases. Lyrks organizes lyrics by artist and song slug so you can bookmark and share a stable URL. Music lyrics help listeners connect with emotion, narrative, and rhythm in a track. Whether you are learning English, researching a favorite chorus, or preparing for karaoke, having accurate line breaks and section labels (verse, chorus, bridge) makes the experience easier. We link to the official artist profile on Lyrks where available, including biography snippets, top songs, and chart placements when we have that data. If you enjoy "Până când moartea ne va despărți", explore more songs by B.U.G. Mafia using the links below. Chart and trending pages on Lyrks highlight what listeners are searching for this week. For copyright or correction requests, see our DMCA and contact pages.

View all songs and biography for B.U.G. Mafia · Trending lyrics · Billboard Hot 100

Frequently asked questions

"Până când moartea ne va despărți" is credited to B.U.G. Mafia. Songwriting credits may include additional writers listed on the release; check the credits section on this page for linked collaborators.

"Până când moartea ne va despărți" appears on "Născut și crescut în Pantelimon" in 2006.

Visit the B.U.G. Mafia artist page at /artist/bug-mafia for biography, popular tracks, and links to more lyric pages.