Lyrks
Lyrks
Lyrks
Cover Art

Adăpost Lyrics by Cosy

Al șaselea simț

2017

[Intro]
Ard când plângi iarăși pe hol
Se pare că nici azi nu am fost cel mai bun om
Ținem în noi momente ce s-au înzăpezit
Oare cine le-ar putea trezi dac-ar muri, știi?
[Verse 1]
Și-aveam adăpost mereu lângă tine, cu sau fără rost
Dar cu ce cost? Lucrurile au început să meargă mai prost
Dar viața-i ca un val, și-acum mă simt cel mai tare
Fără tine, sincer, nu prea mai văd în nimic o scăpare
Și dragă fată, tu mi-ai rămas în gând, fiindcă te plac, mă!
Aruncă ochii o vreme-n trecut, să vedem, chiar, cin’ te-așteptă?
Un puștan cu emoții grămadă, poate prea tânăr să înțeleagă
Că un ”Bună, ce faci? Ieșim?” ar putea să ne ducă și-ntr-o decadă
Timpul curgea precum Niagara, azi e Crăciun, ieri a fost Paște
Anii treceau și, printre momente, sărbătoream și zilele noastre
Simțeam atunci, momentul nostru se naște
Departe de orice furtună care ne-a lăsat doar vraiște
Mai știi de 14, când am încercat eu să fiu romantic
Și-am uitat focu’ sub ceainic, de șuiera ca Titanic
Am coborât grăbit la bloc s-adun ce prind și cum pot
Flori din grădini, la uși un șir de vecini supărați foc
Da’ a fost frumos, chiar a fost, lângă tine eu chiar am fost
Fericit până peste cap și liber la adăpost
Dar păcat, târziu am sesizat că s-a cam terminat
Și că ce între noi părea real odată, s-a consumat
Azi, vorbele tale-mi sună-n cap și-mi spun că....
[Chorus]
Timpul nu iartă
Nu ne așteaptă
Ne-aruncă-n gol
Am în suflet doar toamnă
Nici vară, nici iarnă
Viața-i un zbor
[Verse 2]
Îți scriu iar ”Bună! Te salut~, mi-e dor de tine, nu pot să te uit
Am încercat, jur, dar vezi tu, putea să fie mai mult
Mă credeam altfel, da’-s un idiot, realizez după ce pierd tot
Sunt fix ca ăia de care râdeam, care când dau de bine strică tot
Și știi că nu pot să țin capu’-n pământ când te văd
Fiindcă-s prea mândru, știu, e greșit, dar parcă-i ca un drog
Dar se mai spune uneori că, cică, toate astea trec
Și încet, ne regăsim pe-o cale care-o să-i ținem piept
Și sunt dispus să merg lângă tine prin prăpastii sau eșec
Chiar și fără să-ntreb dacă mergem drept, mergem drept
Cum nici tu, nici io pentru lume niciodată n-am fost perfect
Dar știu că lângă tine, chiar și imperfect, mă simt complet
Poa’ să fie soare, lună, vânt, ger, n-o să ne răpună
Mai ales că drumu’ vieții, lângă tine, e-o cursă bună
Și dacă între noi, cu timpu’, s-ar pune brumă
În secunda doi aș lua-o de parc-ar fi trecut în glumă
Azi e târziu să-mi cer iertare, dar nu-i greșit să-mi cer iertare
Și n-am scris piesa pentru lume, difuzare sau difuzoare
E pentru tine și, să mă vindec, am rupt dintre noi un fragment cu soare
Am pus pe coli, acoperit de nori, ploi, viscol și ninsoare
Acum mă-ntrebi dacă doare? Da, fiindcă...
[Chorus]
Timpul nu iartă
Nu ne așteaptă
Ne-aruncă-n gol
Am în suflet doar toamnă
Nici vară, nici iarnă
Viața-i un zbor
[Pre-Chorus]
Lumea mea rece
O îmbrățișai, o aprindeai
Am în suflet doar toamnă
Nici vară, nici iarnă
Viața-i un zbor
[Outro]
Ard când plângi iarăși pe hol
Se pare că nici azi nu am fost cel mai bun om
Ținem în noi momente ce s-au înzăpezit
Oare cine le-ar putea trezi dac-ar muri, știi?
Credits

About “Adăpost” by Cosy

Read the complete lyrics to "Adăpost" by Cosy from the album "Al șaselea simț" in 2017. On Lyrks you can follow along with the full text, explore the artist's discography, and discover related songs. The track is often categorized under Rap.

"Adăpost" is performed by Cosy. from the album "Al șaselea simț" in 2017 This page provides the full lyric text for fans who want to sing along, study the songwriting, or compare versions across releases. Lyrks organizes lyrics by artist and song slug so you can bookmark and share a stable URL. Music lyrics help listeners connect with emotion, narrative, and rhythm in a track. Whether you are learning English, researching a favorite chorus, or preparing for karaoke, having accurate line breaks and section labels (verse, chorus, bridge) makes the experience easier. We link to the official artist profile on Lyrks where available, including biography snippets, top songs, and chart placements when we have that data. If you enjoy "Adăpost", explore more songs by Cosy using the links below. Chart and trending pages on Lyrks highlight what listeners are searching for this week. For copyright or correction requests, see our DMCA and contact pages.

View all songs and biography for Cosy · Trending lyrics · Billboard Hot 100

Frequently asked questions

"Adăpost" is credited to Cosy. Songwriting credits may include additional writers listed on the release; check the credits section on this page for linked collaborators.

"Adăpost" appears on "Al șaselea simț" in 2017.

Visit the Cosy artist page at /artist/cosy for biography, popular tracks, and links to more lyric pages.