Lyrks
Lyrks
Sign In
Cover Art

Frați Lyrics by DOC

Scăpat de sub control

2010

[Verse 1: DOC]
Rulez cu aceiași oameni de-o grămadă de ani
Pe track-uri ca o drezină, chenzină de la fani, n-am
Dar am persoane tari în jur, și nu-s bodyguarzi
Niște copii maturi, și-am crescut ca frați
Am învățat toți de la ceilalți, toți de la unu'
Toți încruntați, când vreunu' făcea pe nebunu'
Și nu, nu, nu văd cum aș arde-o singur
N-aş mai avea forță să atac snare-ul, kick-ul
Cu ei învârt micii pe grătar, cu ei pun publicu' pe jar
De-atâta timp în casă, parc-avem pojar
Oamenii mei n-apar că-s tari, dar intelectuali
Dispar spre orizont, când ai tăi pleacă de la start
Si-aş fi putut să plec din țară, să mă stabilesc afară
Dar fără ei știu că orice secundă o să mă doară
Și prefer s-o ard în trafic, bară la bară
S-ajung la ei, iarna după vară, seară după seară
Să desfac p Stella rece, să-nvârt din pion, că orice belea trece
Când n-o înfrunți singur, și-o-mparți la zece
Viața merge mult mai bine când iubești
Când prețuiești omu', nu pseudo-valorile lumești
Tot împreună ne-am educat în spirit
Și pentru orice am luptat cu foc, ca băieții din Dealu' Spirii
Niciunu' din noi nu-i idealu' firii, da-mpreună
Încă încercăm să facem lumea mai bună

[Chorus: DOC & CARBON]
Când vorbim la modu': "Ce faci, frate?"
Bine,frate!
O simțim cu totu', nu-s doar vorbe aruncate
Și, sunt bine, frate, când tu ești bine frate
Iar dacă-ți merge rău, îl împart cu tine, frate
Când vorbim la modu': "Ce faci, frate?"
Bine,frate!
O simțim cu totu', nu-s doar vorbe aruncate
Și, sunt bine, frate, când tu ești bine frate
Iar dacă-ți merge rău, îl împart cu tine, frate

[Verse 2: CARBON]
Viața de zi cu zi mă ține-n teste, trec peste
Fac fanii să-şi bage-n țeste, beat-uri și texte
E despre frate, îi simt aproape sufletește
Și pe fiecare-n parte, îl apreciez așa cum este
Am trecut prin multe, ne-am ajutat fără interese
Am înțeles c-atunci când unu' e la greu, trebuie să-ți pese
Că prea mulți străini devin șerpi cu venin
Sterpi, ca un deșert unde cresc doar ciulini și spini
De-aia țin tovarășii aproape, fie noapte sau zi
Și toate problemele să dispară, cât ai clipi
Alături de ei îmi mențin echilibru', când sunt nesigur
La Amsterdam pun timbru, sau la Roma, pe Tibru
Și timpu' e martor, îl vezi, tipărit în riduri
Astă brigadă face artă solidă, oțel, piatră, nituri
De-aia nu las nimicuri să-mi strice tripu'
Trec tot prin filtru', când rulez filme, ca Ion Caramitru

[Chorus: DOC & CARBON]
Când vorbim la modu': "Ce faci, frate?"
Bine,frate!
O simțim cu totu', nu-s doar vorbe aruncate
Și, sunt bine, frate, când tu ești bine frate
Iar dacă-ți merge rău, îl împart cu tine, frate
Când vorbim la modu': "Ce faci, frate?"
Bine,frate!
O simțim cu totu', nu-s doar vorbe aruncate
Și, sunt bine, frate, când tu ești bine frate
Iar dacă-ți merge rău, îl împart cu tine, frate

[Verse 3: VLAD DOBRESCU]
Am început de jos, și-am ajuns la o-naltă
Altitudine, la modu-n care o dăm, laolaltă
Cu-un fel de atitudine, arogantă, gen
La o parte, mai stai odată, mai trage o carte
Ca să-nțelegi ce zic, bagă-ne-n sistem, ca pe-un drog puternic
Bagă [?], ca Jimi Hendrix
Oamenii mei te bagă-n service
O ardem foarte aproape unu' de altul, se numește unitate
Și un atuu, de album, de când am dat startul
Numele brigăzii, F.R., prescurtat, tu
Pune-le-mpreună, și-o să observi că legate
Sunt literele cu care începe cuvântul "frate"
Nu poți să ne desparți, fiindcă nu ne știm de azi-ieri
Și literele astea nu vin de la "fraieri", de altfel
Nu cunosc vreo echipă prin zonă-n stare să treacă de ei
Pace pentru oamenii mei

[Chorus: DOC & CARBON]
Când vorbim la modu': "Ce faci, frate?"
Bine,frate!
O simțim cu totu', nu-s doar vorbe aruncate
Și, sunt bine, frate, când tu ești bine frate
Iar dacă-ți merge rău, îl împart cu tine, frate
Când vorbim la modu': "Ce faci, frate?"
Bine,frate!
O simțim cu totu', nu-s doar vorbe aruncate
Și, sunt bine, frate, când tu ești bine frate
Iar dacă-ți merge rău, îl împart cu tine, frate
Credits

About “Frați” by DOC

Read the complete lyrics to "Frați" by DOC from the album "Scăpat de sub control" in 2010. On Lyrks you can follow along with the full text, explore the artist's discography, and discover related songs. The track is often categorized under Rap.

"Frați" is performed by DOC. from the album "Scăpat de sub control" in 2010 This page provides the full lyric text for fans who want to sing along, study the songwriting, or compare versions across releases. Lyrks organizes lyrics by artist and song slug so you can bookmark and share a stable URL. Music lyrics help listeners connect with emotion, narrative, and rhythm in a track. Whether you are learning English, researching a favorite chorus, or preparing for karaoke, having accurate line breaks and section labels (verse, chorus, bridge) makes the experience easier. We link to the official artist profile on Lyrks where available, including biography snippets, top songs, and chart placements when we have that data. If you enjoy "Frați", explore more songs by DOC using the links below. Chart and trending pages on Lyrks highlight what listeners are searching for this week. For copyright or correction requests, see our DMCA and contact pages.

View all songs and biography for DOC · Trending lyrics · Billboard Hot 100

Frequently asked questions

"Frați" is credited to DOC. Songwriting credits may include additional writers listed on the release; check the credits section on this page for linked collaborators.

"Frați" appears on "Scăpat de sub control" in 2010.

Visit the DOC artist page at /artist/doc for biography, popular tracks, and links to more lyric pages.


Lyrks
Lyrks

Your gateway to the world of music lyrics.

Product

Features


© 2026 Lyrks. All rights reserved.