Lyrks
Lyrks
Cover Art

1, 2, 3 Lyrics by El Nino

Marele Alb

2013

[Strofa 1: El Nino]
Mi-au zis că n-am nicio șansă
Că tre' să stai bine pe portofel
Ca să faci muzică în vreun fel
Ambiția mă caracterizează
Adică nu ești pregătit pentru ce urmează
Și scriu urât doar când recit textul
Îmi înțelegi sensul
Printre muritori maestru
Frățioare vezi, mama și tata
Mi-au zis că o să mă bucure ce nu primesc de-a gata
Și-am început să bat stradă des să produc
Adică am tras cu dinții până când mi-au căzut
Dar chiar și așa, nu mă feresc să zâmbesc
Primesc ce merit am înțeles cât o iubesc
Și sar cățele, Whisky și gheață
Dar culmea e că nu aștept asta de la viață
Ce-mi doresc cu adevărat e o casă liniștită
Să pot să-mi clădesc o familie fericită

[Refren: DOC & El Nino]
Eu și-ai mei am trecut prin ani grei
Cu mai multe probleme decât ai tu idei
Când s-a umplut paharul am aflat că tre' să-l bei
Acum totul e în ordine că 1, 2, 3
Eu și-ai mei am trecut prin ani grei
Cu mai multe probleme decât ai tu idei
Când s-a umplut paharul am aflat că tre' să-l bei
Acum totul e în ordine că 1, 2, 3

[Strofa 2: DOC]
Îl văd în drum spre liceu, cei mai largi blugi
Hanorac XXL, una din cele mai mari glugi
E sportiv, nu s-a făcut vreodată muci în cap
Cu vorbe de la tată: "Duci cu tine mari nuci, reține!"
Uite-l cum scrie până se termină pixul
El scrie, timpul trece, mobilul elimină fixul
Tre' să învețe, că știe că rap-ul nu îl scapă de lipsuri
Simte că ce percepe omul din el descrie artistul
La facultate, frate, le ia în piept pe toate
Mama, tata nu îl mai susțin, știu că el poate
Se zbate, trage pe coate, se duce la muncă
Cu el însuși se bate, se ascunde în rap ca-n buncăr
Și în 2010 din buncăr iese, fără să-i pese
Că e soldat, dar din soldați rămân doar trese
Și e serios la 30 de ani, îi trebuie banu'
Mă privește din oglindă, îl cheamă Vlad Munteanu

[Refren: El Nino & DOC]
Eu și-ai mei am trecut prin ani grei
Cu mai multe probleme decât ai tu idei
Când s-a umplut paharul am aflat că tre' să-l bei
Acum totul e în ordine că 1, 2, 3
Eu și-ai mei am trecut prin ani grei
Cu mai multe probleme decât ai tu idei
Când s-a umplut paharul am aflat că tre' să-l bei
Acum totul e în ordine că 1, 2, 3

[Scratches]
Credits

About “1, 2, 3” by El Nino

Read the complete lyrics to "1, 2, 3" by El Nino from the album "Marele Alb" in 2013. On Lyrks you can follow along with the full text, explore the artist's discography, and discover related songs. The track is often categorized under Hip-Hop, România, Rap.

"1, 2, 3" is performed by El Nino. from the album "Marele Alb" in 2013 This page provides the full lyric text for fans who want to sing along, study the songwriting, or compare versions across releases. Lyrks organizes lyrics by artist and song slug so you can bookmark and share a stable URL. Music lyrics help listeners connect with emotion, narrative, and rhythm in a track. Whether you are learning English, researching a favorite chorus, or preparing for karaoke, having accurate line breaks and section labels (verse, chorus, bridge) makes the experience easier. We link to the official artist profile on Lyrks where available, including biography snippets, top songs, and chart placements when we have that data. If you enjoy "1, 2, 3", explore more songs by El Nino using the links below. Chart and trending pages on Lyrks highlight what listeners are searching for this week. For copyright or correction requests, see our DMCA and contact pages.

View all songs and biography for El Nino · Trending lyrics · Billboard Hot 100

Frequently asked questions

"1, 2, 3" is credited to El Nino. Songwriting credits may include additional writers listed on the release; check the credits section on this page for linked collaborators.

"1, 2, 3" appears on "Marele Alb" in 2013.

Visit the El Nino artist page at /artist/el-nino for biography, popular tracks, and links to more lyric pages.


Lyrks
Lyrks

Your gateway to the world of music lyrics.

Product

Features


© 2026 Lyrks. All rights reserved.