[Verse] Izolat dar printre străini ce nu ştiu ce vor E un peisaj asemănător, nepăsarea oamenilor Trăiesc de parcă n-o să mor într-o barcă vâslind uşor E o luptă, dar lupta adevarată se dă în interior Aud cum valurile se lovesc tare de lemn Ce şi cât pentru lume însemn? Viaţa-i doar un ocean în care încerc să nu mă afund încet E atât de linişte, nu mai aud niciun sunet concret Că seara ajung acasă, las plasa pe masă în garsoniera închiriată Mă gândesc cu groază că n-am loc să fiu tată Agitat şi fără bani dar mereu cu ceva de plată Mă seacă această lume depravată Departe de amărăciunea realităţii umane Ore după ore, singura alinare e-n visele tale Ordine după ordine te dărâmă ca un val Nici nu mai vezi linia de final Căldura siguranţei financiare învelește oamenii în nepăsare E frig, e frig tare Dar eu privesc spre orizont nepăsător, trăiesc de parcă n-o să mor Sper să nu mă prindă cel de mâine zor Tot în valurile astea de care am încercat atât să mă feresc Dar într-o vază la un moment dat toate florile ofilesc Măcar acum simt că trăiesc şi preţuiesc Ce am avut până acum, mulţumit oarecum Nici nu ştiu cum am ajuns aici Plutind în neant fără indicatori logici sau lozinci care să-mi pună piedici Fără frici sau limitatori fizici doar psihici Valuri de critici, haosul din ordine Doar eu şi cu mine Poate era mai bine înainte Nimic să mă reprezinte, nici eu nu reprezint pe nimeni Hainele îmbibate în apă şi regrete mă trezesc la realitate Nu mă opresc, vâslesc fără ca vreun gând să mă sape Dar observ în zare o furtună ce-şi face loc printre nori Schimbare rapidă de stare ce-mi dă fiori Am mai trecut prin asta îmi zic deseori Nu mai e gândire ci doar instinctul de supravieţuire Mă întind pe spate resemnat Acum cuprins de ploaia rece, abandonat Simt cum totul parcă acum s-a terminat Închid ochii, aştept inevitabilul impact Îmi răsună în cap oamenii care-mi ziceau cum o să se termine I-am ignorat, pe atunci ştiam mai bine Liniştea mă cuprinde, liniştea mă inspiră Sentimente peste raţionament se alipiră Dar de data asta nu cred că mai scap Epuizat şi psihic extenuat, incapabil să mă mai opun curenţilor şi vocilor Un ultimul fior ce se-ncolăceşte uşor O ultimă adiere, un fel de la revedere Sunt deja mort oricum poate eram şi până acum Realizarea doare cel mai tare, totul se face scrum Post scriptum
Read the complete lyrics to "Furtună" by Mihnea CRT from the album "Naufragiu" in 2023. On Lyrks you can follow along with the full text, explore the artist's discography, and discover related songs. The track is often categorized under Poetry, Hip-Hop, Rap.
"Furtună" is performed by Mihnea CRT. from the album "Naufragiu" in 2023 This page provides the full lyric text for fans who want to sing along, study the songwriting, or compare versions across releases. Lyrks organizes lyrics by artist and song slug so you can bookmark and share a stable URL.
Music lyrics help listeners connect with emotion, narrative, and rhythm in a track. Whether you are learning English, researching a favorite chorus, or preparing for karaoke, having accurate line breaks and section labels (verse, chorus, bridge) makes the experience easier. We link to the official artist profile on Lyrks where available, including biography snippets, top songs, and chart placements when we have that data.
If you enjoy "Furtună", explore more songs by Mihnea CRT using the links below. Chart and trending pages on Lyrks highlight what listeners are searching for this week. For copyright or correction requests, see our DMCA and contact pages.
"Furtună" is credited to Mihnea CRT. Songwriting credits may include additional writers listed on the release; check the credits section on this page for linked collaborators.
"Furtună" appears on "Naufragiu" in 2023.
Visit the Mihnea CRT artist page at /artist/mihnea-crt for biography, popular tracks, and links to more lyric pages.