Lyrks
Lyrks
Lyrks
Cover Art

Uroborus Lyrics by Mihnea CRT

Adâncuri

2024

[Verse 1]
Conștiință încărcată de virtuți și vicii
Niciun individ nu reprezintă sursa totală a unei tragedii
Se aplică încă strategii falimentare demonstrate
Și trebuie să ne ardem și noi pentru a afla
Speculații pentru câștig electoral
Nu au vrut de fapt să facă vreun bine
Pentru că statul e complice
Că eu sunt ca un animal, care are acces la câtă mâncare vrea
Și cumva e vina mea, ca un dependent care e îndemnat în a juca
Că oriunde te-ai uita, е plin de reclame
În antitеză cu nivelul educației noastre
Dar merge perfect cu câți mor de foame
Atâtea destine distruse pentru câteva favoruri monetare
Răzbunarea are gustul cel mai bun
Mai bun decât prevenția și la momentul oportun
Îți câștigă câteva voturi, scopul e doar o fațadă
Unii aleg doar asta să vadă
Și și-au făcut averi peste cadavre
Toate-ngropate și uitate ca legile încă nu-s date
Dar ce pretenții să am de la unii care au legalizat otravă de șobolan
Și au făcut vânzări pe urma lui ca apoi să-l arunce-n stradă
Țeapă, noi ți-am dat doar o lopată, așa că sapă
O groapă și mai adâncă, doctrina e mai tare decât orice pastilă
Un război fictiv menținut doar de ei
În port nu se găsește nimic, dar tu iei ani grei
Justificat prin mii de fals pozitive
Presupușii experți tot caută motive
Și fără să vrei le faci promovare
Le justifici pensiile speciale
[Chorus]
Și m-aș sacrifica, dar nu mai simt demult că asta-i țara mea
Că ea și-a bătut joc, m-a lăsat în frig, m-a amendat că am dat foc
Nu m-a educat deloc, m-a aruncat în junglă și mi-a urat noroc
Acum e doar vina mea, spune toată lumea că nu am înțeles-o eu pe ea
[Verse 2]
Și e copleșitor să mă judece și mai tare atunci când simt că mor
Rareori văd compasiune, sunt ținta în care își aruncă frustrările
E mai simplu așa decât să-și asume
Să mă scoată vinovat de toate
Victimă a contextului și a trecutului
Șarpe otrăvitor, tot mai des încearcă să mă tragă cu el în hău
Și trebuie să sufăr eu, ca să preiau și din a colaboratorilor lor
Asta nu e credință, e doar autopărare într-o stare de neputință
Respingerea socială nu rezolvă decât satisfacerea socială
Dar cu ce te ajută plăcerea pedepsei
Când altele sunt la un pas să se-ntâmple
Și nu am înțeles mare lucru
Nu trebuie să aștepți consolare
Mai există creștinism fără păcat?
Sursa răului nu ești tu, păcatul e toxic
Oferă explicații simple la probleme nerezolvate
Mi-ați dat otravă, m-ați aruncat în ocean fără barcă și mi-ați zis descurcă-te
Și n-ai cum să te pui cu ei când și-au găsit acest nou dușman imaginar și-au luat-o pe ulei
Vor să facă un exemplu din mine, dar nu să mă elimine
Că doar nu-s la fel de influent precum alții
Care-și permit multe în fața legii
M-aș sacrifica eu dacă asta ar schimba ceva
Dar de mâine uită și încep iar și iar
Credits

About “Uroborus” by Mihnea CRT

Read the complete lyrics to "Uroborus" by Mihnea CRT from the album "Adâncuri" in 2024. On Lyrks you can follow along with the full text, explore the artist's discography, and discover related songs. The track is often categorized under Hip-Hop, Poetry, Conscious Hip-Hop.

"Uroborus" is performed by Mihnea CRT. from the album "Adâncuri" in 2024 This page provides the full lyric text for fans who want to sing along, study the songwriting, or compare versions across releases. Lyrks organizes lyrics by artist and song slug so you can bookmark and share a stable URL. Music lyrics help listeners connect with emotion, narrative, and rhythm in a track. Whether you are learning English, researching a favorite chorus, or preparing for karaoke, having accurate line breaks and section labels (verse, chorus, bridge) makes the experience easier. We link to the official artist profile on Lyrks where available, including biography snippets, top songs, and chart placements when we have that data. If you enjoy "Uroborus", explore more songs by Mihnea CRT using the links below. Chart and trending pages on Lyrks highlight what listeners are searching for this week. For copyright or correction requests, see our DMCA and contact pages.

View all songs and biography for Mihnea CRT · Trending lyrics · Billboard Hot 100

Frequently asked questions

"Uroborus" is credited to Mihnea CRT. Songwriting credits may include additional writers listed on the release; check the credits section on this page for linked collaborators.

"Uroborus" appears on "Adâncuri" in 2024.

Visit the Mihnea CRT artist page at /artist/mihnea-crt for biography, popular tracks, and links to more lyric pages.