Reneg tot ce s-a zis, tot ce s-a scris, prefer să citesc oameni
Să-i scriu cu ei pe ei, umanitatea e o foaie
Și oamenii sunt creioane, am concis
Cu riscul de a fi proscris de cel prostit, în acest paradis paradit
De cei ce ne vor alții, când noi vrem să fim noi
Ca nuanță, copacii sunt și creioane și foi
Ca substanță, noi suntem pădurea
Cât timp suntem în viață, noi suntem lumea
Și de când e lumea, lumea încearcă să fie ea, dar nu e ea, dacă
A vrut altă lume ce s-o satisfacă, altă lume a creat o lume cealaltă
Să-i țină-n lanțuri pe cei mulți și săraci lipiți
Inconștienți de forța ce o au dacă sunt uniți
Dezbinați și dresați din școala primară
Să fim concentrați numai pe ce ne separă
Nu pe ce ne unește și adesea
Ne uimește cum unii aleg să-și pună singuri lesa
Ni se cultivă sentimentul de mândrie
Să rodească trufie și să culegem robie
Pentru apartenența la o religie sau la o nație
Stop! Să încercăm un exercițiu de imaginație
Ridică-te de la sol ușor, urcă domol
Nu te grăbi s-ajungi la nori și să nu cobori
Nu te gândi că levitezi, doar experimentezi
Și pe măsură ce te ridici ai să vezi oamenii tot mai mici
Îi vezi mici nu fiindcă ești mare, îi crezi pici, pici din inălțare
Și nu e niciunde loc de-aterizare, deci o viață costă o subestimare
Noi cu disperare vrem drepturi egale, dar nu vrem să fim egali
Și în închisoarea condiției umane uităm să fim umani
A fost o paranteză, continuă să urci și spune, cum e
Nu e așa că-i liniștitor să nu vezi lacune-n lume?
Sume de costume și cutume, oamenii tăi și-ai mei
Nu se mai văd, vezi cât de frumoasă-i lumea fără ei?
Când privești cu detașare orice rău dispare
Pare o simulare a stării de automutilare
E o disimulare căci insigurararea duce către automutilare
Iar înălțarea aduce vederi clare
Privește-n jos, vezi granițe sau teritorii?
Ia zi, mai simți frustrări, mai ai orgolii?
Nu de întrebi cum de persistă
Atât de mult orgoliu într-un fir de praf pentru ceva ce nu există?
Și nu înseamnă că nu există oameni dacă tu nu-i vezi
Așa gândesc și unii oameni în raport cu Divinitatea
Căci alți oameni au închis-o într-un trup, i-au făcut botez
Și i-au falsificat identitatea
Tu continuă să urci, lasă-te dus
Odată trecut de câmpul gravitațional nu mai există jos sau sus
Așadar ceru-i metaforizat
De când s-a demonstrat că Pământul nu e plat
De-acum nu te mai înalți, de-acum plutești
Circulă prin Univers, du-te oriunde poftești
Niciunde nu sunt povești relatate de profeți
Că-n realitate nu în genunchi ajungi în lumea celor drepți
În cosmos timpul are altă conotație
Nici însuși Cronos nu are vreo explicație
Admiră totul cu observație
Observă totul cu admirație
Îmbrățișează-l pe Luceafăr și și coboară odată cu el
Tu ești transformat, oamenii-au rămas la fel
O mulțime de mulți, cum i-ai lăsat când ai plecat încrezător dintre încrezuți
Nu că-i mai greu să cobori decât să urci?
E mai ușor să minți omul în continuare
Decât să-l faci să înțeleagă că a fost mințit
Adevărul nu e luat în considerare
Atâta timp cât minciuna face profit
Omenirea necesită un restart
Omul e îndoctrinat, ușor de manipulat
I se dă un crez, un deziderat și în goana
După ele calcă pe cadavre, de-aici și dezbinarea
Secretul e să renunțăm pentru-a avea
Oricum ce-avem e al altora care pozează în sfinți
Noi nu avem decât dreptul de-a exista
Și vom exista doar dacă vom scăpa de acești paraziți
Soluția? Să ne retragem toți, toți banii din bănci
Nu ni-i pot da, că-s virtuali și-or s-o primească-n fălci
De-am fi uniți prin conștiința colectivă
Valoarea banului ar fi nulă fiind fictivă, poa' să stea stivă
Și să vedem câți pseudolideri spirituali
Câți oameni de bine ar fi buni și fără bani
Suntem divini și fără intermediari, tăiat
Cordonu-ombilical dintre biserică și stat!
