Lyrks
Lyrks
Lyrks
Cover Art

Briza Lyrics by ​gAZAh, Samurai (ROU)

CEDEVIN

2016

Am făcut ochi, dar cred că încă visez
Mă simt atât de odihnit, atât de bine.. n-am niciun stres
Caut un vers pe care nu mi-l amintesc
Mai am jumate în scrumieră, dar nu o să-l fumez
E altfel azi, mă bucur că ne-am înțeles, Soare
De la balcon văd Bucureștiul, am plecat de la mare
Vreau o schimbare, am dat drumul la numărătoare
Tre' sa fiu tare, altfel tot ce am creat dispare
Văd poze clare în care sunt tot ce mi-am promis
Mă văd mai optimist, mă simt de neatins
Îți mulțumesc că m-ai împins până m-ai convins
Mai e puțin și o să se întâmple așa cum am zis
E ca un film în care eu sunt protagonist
Da' sunt și regizor, mai sunt și scenarist
Și după atâtia ani am devenit profesionist
Și când mă întreabă cu ce mă ocup, le zic: Artist
N-o să mă dărâme vreodată, am inima curată chiar dacă e de piatră
Niciodată n-o să poată să oprească tot ce simt
O fac din instinct, o fac din instinct
O fac din instinct... știi, n-a fost nimeni să mă-nvețe
Sau să bage bani în mine, să apar pe toți pereții
Merg singur pe drumul vieții, mă bazez strict pe ce simt
O fac din instinct, o fac din instinct
Hai să-ți zic o poveste, una d-aia cu vampiri
Era odată un copil, poate cam timid din fire
Punea pe file fiecare nebunie
Și scria, și desena încă din copilărie
Era ciudat,da' a stat calm, s-a educat
Fiecare zi o dramă că mulți în spate l-au tras
Ca un ceas, s-a setat pe ora fixă
I-a lăsat pe toți în urmă, deși deseori nu prea riscă
A știut de la început că el e Legendă Vie
Dacă le zicea, rădeau, lilieci de cârdășie
Ce să știe... unii decât să vorbească
Să zică cuvinte mari, da' să nu le-ndeplinească
Și nu l-au lăsat să crească, cică aveau altul mai bun
Dar el a crescut acum și a pornit pe alt drum
Și acum toți liliecii ăia mari zboară-n cerc
Fără să știe că sunt condamnați măcar
Am făcut ochi, da' cred că încă visez
Mă simt atât de odihnit, atât de bine.. n-am niciun stres
Caut un vers pe care nu mi-l amintesc
Mai am jumate în scrumieră, dar nu o să-l fumez

About “Briza” by ​gAZAh

Read the complete lyrics to "Briza" by ​gAZAh, Samurai (ROU) from the album "CEDEVIN" in 2016. On Lyrks you can follow along with the full text, explore the artist's discography, and discover related songs. The track is often categorized under România, Rap.

"Briza" is performed by ​gAZAh, Samurai (ROU). from the album "CEDEVIN" in 2016 This page provides the full lyric text for fans who want to sing along, study the songwriting, or compare versions across releases. Lyrks organizes lyrics by artist and song slug so you can bookmark and share a stable URL. Music lyrics help listeners connect with emotion, narrative, and rhythm in a track. Whether you are learning English, researching a favorite chorus, or preparing for karaoke, having accurate line breaks and section labels (verse, chorus, bridge) makes the experience easier. We link to the official artist profile on Lyrks where available, including biography snippets, top songs, and chart placements when we have that data. If you enjoy "Briza", explore more songs by ​gAZAh, Samurai (ROU) using the links below. Chart and trending pages on Lyrks highlight what listeners are searching for this week. For copyright or correction requests, see our DMCA and contact pages.

View all songs and biography for ​gAZAh · Trending lyrics · Billboard Hot 100

Frequently asked questions

"Briza" is credited to ​gAZAh, Samurai (ROU). Songwriting credits may include additional writers listed on the release; check the credits section on this page for linked collaborators.

"Briza" appears on "CEDEVIN" in 2016.

Visit the ​gAZAh, Samurai (ROU) artist page at /artist/gazah for biography, popular tracks, and links to more lyric pages.