Lyrks
Lyrks
Lyrks
Cover Art

Îngheț Lyrics by ​gAZAh, Samurai (ROU)

CEDEVIN

2016

Merg printre umbre și din față văd lumini de faruri
Și pomii au încremenit unde-a crăpat trotuarul
Sunet de valuri, le disting printre zgomot din baruri
În față îmi arunc picioarele ca niște zaruri
Relizez că tu ești soarele, sunt sigur
Că ai fost trimisă-n plic ca o felicitare surpriză
Plină de mister ca o scrisoare deschisă
Și cum îmi zâmbești tu sincer, parcă ai băgat soarele în priză
Sper să-nțelegi că asta nu-i o piesă tristă
Da' mă simt extenuat că mi-am pus grijile toate-n valiză
Am scris o listă cu greșeli, toate pentru la anu'
Rămâne doar să țin dе el, acum că-i gata planu'
Merg cu gAZAn într-o pădure întunеcată
MPC și-un microfon, și fiecare văd c-are o lopată
Care pe care, sau care se sapă singur
Două suflete sedate, amândouă certate cu timpul
Eu-s cu instinctu', dar întârzie desigur
Vreau o masă de-o persoană unde se sparg valurile-n diguri
Știu că-i mai simplu să mă treci într-un registru
Dar aș prefera să n-o faci, lasă că mă ocup eu de scrisuri
Și uneori nu mai am chef nici de metafore
Și-atunci le dau pe față, rime de îi trec și apele
Când închid ploapele văd oi pe câmp și drapele
Văd pe coline casele cum fumegă când ard lemne
Și mă gândeam mai devreme că poate cedevin
Nu mai depinde de mine, e doar o chestiune de timp
Sunt pregătit pentru prima mea poză zâmbind
În fața mulțimii, amenințând că m-arunc de pe dig
Eu știu ce zic că mă cunosc de atâta amar de vreme
Tu tre' să fii atent cu oamenii că-și fac probleme
Mulți cred în semne, alții fredonează mantre
Eu aprind și dau o pasă lângă marea noastră albastră
A ieșit soarele, acum e mult mai liniște
Aș putea să dorm o oră, să-mi închipui că-s pe-o miriște
Dar, din păcate, tre' să mă ridic, să merg
Că sunt -10 grade, dacă-nchid ochii puțin, îngheț

About “Îngheț” by ​gAZAh

Read the complete lyrics to "Îngheț" by ​gAZAh, Samurai (ROU) from the album "CEDEVIN" in 2016. On Lyrks you can follow along with the full text, explore the artist's discography, and discover related songs. The track is often categorized under România, Rap.

"Îngheț" is performed by ​gAZAh, Samurai (ROU). from the album "CEDEVIN" in 2016 This page provides the full lyric text for fans who want to sing along, study the songwriting, or compare versions across releases. Lyrks organizes lyrics by artist and song slug so you can bookmark and share a stable URL. Music lyrics help listeners connect with emotion, narrative, and rhythm in a track. Whether you are learning English, researching a favorite chorus, or preparing for karaoke, having accurate line breaks and section labels (verse, chorus, bridge) makes the experience easier. We link to the official artist profile on Lyrks where available, including biography snippets, top songs, and chart placements when we have that data. If you enjoy "Îngheț", explore more songs by ​gAZAh, Samurai (ROU) using the links below. Chart and trending pages on Lyrks highlight what listeners are searching for this week. For copyright or correction requests, see our DMCA and contact pages.

View all songs and biography for ​gAZAh · Trending lyrics · Billboard Hot 100

Frequently asked questions

"Îngheț" is credited to ​gAZAh, Samurai (ROU). Songwriting credits may include additional writers listed on the release; check the credits section on this page for linked collaborators.

"Îngheț" appears on "CEDEVIN" in 2016.

Visit the ​gAZAh, Samurai (ROU) artist page at /artist/gazah for biography, popular tracks, and links to more lyric pages.