Lyrks
Lyrks
Lyrks
Cover Art

27 CLUB Lyrics by Tomi Marfă

Floralia

2023

[Intro: NANE]
PRNY nu fumează, bro, da' știi că PRNY bagă
[Strofa 1]
N-aruncăm aceleași zaruri
Da' toți avem vise de milionari, nu?
Mă uit în gol cum se rotește secundarul
Viața-i dulce după ce-ai gustat amarul
Alunecă pe gât, mi-am înghițit durerea
Sunt bagabont, m-a ispitit plăcerea
Dezbină-mă până la atom (No, no, no)
Încă greșesc, încă sunt om
N-ai fi singurul ce-a dat de combinații proaste
Am făcut-o asumat, nu mă panicasem
Sunt plecat, dar când vin stau tot pe banca de gazde
Pe teren în fața casei, locația exactă
Nu te aștepți la ce te așteaptă, viața-i nedreaptă
Încerc, dar nu crеd că am cum să accept asta vreodată
Prea multе gânduri pe secundă în mintea asta împrăștiată
De unde atâta otravă pe petale?
[Strofa 2]
Închis în mine ca un acvariu fără pești
Nu tot timpul știi, câteodată mai ghicești
Sincer acum, cine mai e sincer acum?
Pe lângă asta, cât te simți de liber acum?
Asta nu-i o piesă tristă, e o filă din jurnal
Prea mult zgomot de fundal, a devenit ceva uzual
Simt că mă sufoc, senzații de disconfort
Scriu piese în loc să mă duc la psiholog
Regina nopții pe un sol arid
Mă lupt cu mine și asta-n contratimp
Sunt de acord, după mă contrazic
Încerc să mă liniștesc, dar nu pot, m-agit
Culori pe-o pânză de păianjen
Gânduri repetate într-un tren verde-galben
Vila KB, rădăcini ca subtitlu
Lângă un trandafir din '75 plantat de bunicu'
Nu vreau să intru-n club cu Morrison
Kobain, Amy sau Brian Jones din Rolling Stones
Refac ordinea nevoilor
E mult mai greu când n-ai un orizont
Mă gândesc la ce am, nu la ce-mi lipsește
La tot ce m-a format și mă definește
Fumez pe geam un blunt ce se dezlipește
Dacă ar fi totuși să intru, cine mă opr—

About “27 CLUB” by Tomi Marfă

Read the complete lyrics to "27 CLUB" by Tomi Marfă from the album "Floralia" in 2023. On Lyrks you can follow along with the full text, explore the artist's discography, and discover related songs. The track is often categorized under În Română, România, Rap.

"27 CLUB" is performed by Tomi Marfă. from the album "Floralia" in 2023 This page provides the full lyric text for fans who want to sing along, study the songwriting, or compare versions across releases. Lyrks organizes lyrics by artist and song slug so you can bookmark and share a stable URL. Music lyrics help listeners connect with emotion, narrative, and rhythm in a track. Whether you are learning English, researching a favorite chorus, or preparing for karaoke, having accurate line breaks and section labels (verse, chorus, bridge) makes the experience easier. We link to the official artist profile on Lyrks where available, including biography snippets, top songs, and chart placements when we have that data. If you enjoy "27 CLUB", explore more songs by Tomi Marfă using the links below. Chart and trending pages on Lyrks highlight what listeners are searching for this week. For copyright or correction requests, see our DMCA and contact pages.

View all songs and biography for Tomi Marfă · Trending lyrics · Billboard Hot 100

Frequently asked questions

"27 CLUB" is credited to Tomi Marfă. Songwriting credits may include additional writers listed on the release; check the credits section on this page for linked collaborators.

"27 CLUB" appears on "Floralia" in 2023.

Visit the Tomi Marfă artist page at /artist/tomi-marfa for biography, popular tracks, and links to more lyric pages.